Sunday, October 7, 2007

You May Know Him

Nici nu ştiu cum să încep. Dacă privim sensul lărgit al sintagmei "indie", aşa cum văd eu lucrurile, tipa se potriveşte aici. Dar nu ştiu cît de indie mai eşti cînd deja se vînd ringtone-uri cu piesele tale. Oricum, dacă privim strict partea muzicală, Cat Power încă poate fi inclusă într-o categorie indie ideală.
Chan Marshall, că ea înseamnă pînă la urmă în esenţa sa formaţia Cat Power, are deja mai mult de 10 ani de carieră muzicală în spate. Se prea poate ca pasiunea pentru muzică dar şi pentru turneele lungi să o fi primit de la tatăul ei, pianist. Sau era doar ocazia de a se îmbăta şi droga în voie alături de prieteni.
În orice caz, frumuseţea compoziţiilor sale nu rezidă numai în stilul minimalist al orchestraţiei, chestie pe care au mai facut-o mulţi alţii înainte (Ani DiFranco, par egzample). Şi nici doar aspectul său exterior nu i-a făcut pe Eddie Vedder sau pe Dave Grohl să participe la înregistrarea unor piese.
Pentru mine este combinaţia în doze apropiate de perfecţiune de rock (post-rock), funk şi blues, toate sub vraja unei voci încîntătoare. Una peste alta, între problemele psihice care au culminat cu contemplarea sinuciderii în iarna lui 2006 şi job-ul ca reprezentantă a liniei de bijuterii Chanel în toamna aceluiaşi an, Cat Power îşi face loc în galeria marilor nume ale rock-ului. Şi mai are unde să crească.

Discografie:
Dear Sir (1995)
Myra Lee (1996)
What Would the Community Think (1996)
Moon Pix (1998)
The Covers Record (2000)
You Are Free (2003)
The Greatest (2006)

wiki
myspace

No comments: