Tuesday, October 2, 2007

Buckle Up Scully, I Believe Chuck Here Is About To Take Us On A Ride To The Abnormal

Cu un nume la fel de ciudat ca şi cei din primul post de pe blog-ul ăsta despre care încă nu ştiu în ce direcţie va merge, 2 by bukowski sînt britanici dar se credea că vin din Grecia din cauza label-ului sub care îşi scot produsele (Poeta Negra din Salonic), dar sună ca şi cum Neil Young s-ar fi apucat de muzică electronică, cel puţin de la albumul lansat în 2005, Yzordderrex. Şi atunci au fost băgaţi în categoria "post-rock", categorie extrem de relativă şi pe care o depăşesc de multe ori. Mai bine le spuneau "tech-trash".
Primele două albume, apărute în 2001 şi 2003, au fost concepute în formula de trio şi erau pur electro, cu unele reflecţii heavy-metal pe cel de-al doilea. Apariţia celui de-al patrulea component s-a lăsat cu riff-uri mult mai puternice de chitară desenate pe fondul ambiental. Iar singurul cîntec al trupei pe care apare şi o voce este Chopperfuck, prima piesă de pe cel de-al doilea album (Drink From My Bastard Grail), şi aparţine franţuzoaicei Karine Charff din trupa Amp, cărora o să le vină rîndul şi pe pagina asta. În ansamblu, formaţia pare a considera că o voce ar strica armoniile melancolice şi aerul de vis al compziţiilor, cel puţin în prima perioadă de exeistenţă.
Găsesc EP-urile formaţiei mult mai pe gustul meu, de exemplu Doom/Metal din 2001 cuprinde două piese care se apropie periculos de mult de ceea ce face Silent Strike zilele astea pe tărîmurile mioritice. No pun intended!
2 by buckowsy poate fi muzica ideală pentru o dimineaţă de duminică într-un noiembrie ploios şi rece. Eventual într-un tren personal autohton, călătorind prin locuri pe unde nu ai mai fost niciodată.
Este uşor de observat că muzica lor devine tot mai agresivă pe măsura ce trec anii şi acumulează experienţă dar, în acelaşi timp, îşi păstrează atmosfera ceţoasă şi melancolică ce poate fi considerată semnătura trupei.
O formaţie cu piese lungi (cele mai multe par a fi construite încet pe parcurs, cu sunete care la început se alungă reciproc, dar ajung să se unească în finaluri înălţătoare) şi titluri la fel de lungi (vezi titlul post-ului), dar şi cu un site care n-a mai fost updatat de vreo 2 ani şi de pe care nu poţi afla nimic altceva decît că şi-au lansat ultimul album. Şi nimeni nu mai ştie nimic de ei. Cred că apariţia unui nou produs 2 by bukowski e necesară, chiar şi numai pentru acei puţini care i-au descoperit pînă acum şi care se simt lăsaţi cumva, undeva in the middle of fucking nowhere. Dar oamenii au probleme cu spaţiul şi timpul: "...if we saw each other all the time, we might have written 30 albums a year”.
Referinţe: Goodspeed You! Black Emperor, Cocteau Twins, Angelo Badalamente, Mogwai
Discografie:
Yzordderrex (2005), Very Friendly
Drink From My Bastard Grail (2003), Poeta Negra
What a Long, Strange Journey This Has Been (2001), Poeta Negra
EP:
Tech Thrash
(2002), Poeta Negra
Doom/Metal (2001), Teleran
The Playschool Trilogy (2001), Jonathon Whiskey
He Knows That in the Shadows Someone Is Making the Elements Bleed (2000)
Despre Charles Bukowski, altădată, pe alt blog :-D

wiki

No comments: