Thursday, October 4, 2007

Soundtrack for a Conclusion

Mi-a luat destul de multă vreme pînă cînd am început să cred că formaţia asta vine chiar din Germania. Cu totul altele sînt sunetele pe care le aştept din acea ţară iar pe A Hundred Times Beloved i-am localizat undeva un pic mai la nord la primele audiţii. Un album care se numeşte Antarctic Sunrise şi care sună exact aşa. Misterioasă, muzica pe care o fac A Hundred Times Beloved nu face nici un fel de compromis în a-ţi oferi indicii despre ceea ce urmează pe parcursul unui cîntec.
Trio-ul din Regensburg şi-a aşezat printre favoriţi pe My Boody Valentine, New Order sau Kraftwek şi sună exact ca şi cum ar fi luat din ele doar elementele nefolositoare. Fără a fi rău, cred că încearcă să facă o muzică un pic prea pretenţioasă pentru posibilităţile lor tehnice actuale. Totul este exagerat aici, începînd cu răceala şi terminînd cu sonorităţi care par a nu avea alt rol decît să te bage complet în ceaţă. Polară. În plus, credeam că membrii trupei ard de nerăbdare să ajungă la un cît de mic succes comercial, încă înainte să ascult pe pagina lor de myspace ultimul produs, remix-ul la Ella, un cîntec de discotecă optzecistă, nici într-un caz ceva de interes pentru shoegazeri.
Acum, despre motivele pentru care încă mai îşi găsesc un loc la mine în playlist. În afară de snobism :-D. Sînt pe Antarctic Sunrise bucăţi de piese care ar promite ceva mult mai bun, rămăşiţe de pe primul album, Zero din 2004, mult mai experimental şi curajos în explorarea sunetelor.
Cred că singura problemă pe care o am cu A Hundred Times Beloved este că acolo unde eu mi-aş dori mai multe sunete glaciale şi chitări distorsionate ei preferă să adauge doar ritmuri noi. Nu ştiu nimic din păcate despre cum se descurcă live, dar am înţeles că sînt în căutare de muzicieni care să-i ajute pe scenă, în încercarea de a crea o atmosferă cît mai complexă. Eu rămîn la Antarctic Sunrise, un album acceptabil după standardele mele. Nu chiar aşa de înalte, dealtfel.
Discografie:
Zero (2004)
Antarctic Sunrise (2006)

myspace

No comments: